Internaționalele de Badminton ale României – Timișoara 2016

În aceste zile, la Timișoara se va desfășura  ediția a XVI-a a Internaționalelor de Badminton ale României, competiție care va avea loc în Sala ”Constantin Jude” (sala Olimpia). Vor fi prezenți 138 internationalede sportivi din 34 de țări, printre care și sportivi din top 100 mondial. De asemenea, la acest concurs internațional de badminton, vor participa și câțiva dintre cei mai buni badmintoniști români.

Conform Badminton Europe, întrecerea de la Timișoara este un duel cu Asia. Danemarca se prezintă cu un lot de 17 jucătoare, în timp ce Malaezia vine cu 14 sportivi la întrecerea din Sala ”Constantin Jude”. Indonezienii reprezintă o altă forță, cu 11 componenți.

România este reprezentată la acest turneu de șapte sportivi. Trei dintre aceștia sunt din Timișoara (Sonia și Andra Olariu, și Andreas Thiel). Sonia Olariu (prezentă la Baku 2015) va începe turneul contra Elizavetei Pyatina, din Rusia. Sora ei,  Andra Olariu se va duela cu favorita Laura Sarosi, din Ungaria. În timp ce Andreas Thiel se va duela cu Tovannakasem Samatcha. Ceilalți reprezentanți ai României sunt Ioana Ionică, Maria Duțu, Filimon Collins și Mihai Grosu.

Internaționalele de Badminton de la Timișoara, care fac parte din Circuitul European, vor începe în partea a doua a săptămânii. Joi, 17 martie, au loc calificările, de la ora 11. Vineri se joacă tabloul principal, de la ora 9, sâmbătă sunt programate sferturile de final, ora 10, și semifinalele, ora 16, în timp ce finalele vor avea loc duminică, de la ora 10.

Sursa: http://www.pressalert.ro/2016/03/internationalele-de-badminton-de-la-timisoara-au-greutate-pentru-calificarea-la-rio-2016-ce-sportivi-vor-reprezenta-romania-intrecerea-vazuta-ca-un-duel-intre-europa-si-asia/

Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *