Badmintonul în România

În România primele încercări de a organiza competiţii de badminton s-au făcut de către Casa Pionierilor din Târgu-Mureş, în decembrie 1975, care împreună cu Cosiliul Judeţean a organizat primul concurs de badminton, dotat cu „Cupa 30 Decembrie”, la care au participat pionieri şcolari din 16 şcoli ale municipiului Târgu-Mureş.

În 1976, Comitetul Judetean U.T.C. Mureş a organizat primul concurs interjudeţean de badminton, dotat cu „Cupa Mureşul”, la care au participat aproximativ 100 de jucători din 12 judeţe. Apoi, Comitetul central al U.T.C. a introdus badmintonul în cadrul „Cupei U.T.C.”. Finala a fost organizată între 11-12 decembrie 1977, la Târgu-Mureş, participând 30 de judeţe.

Astfel, jocul de badminton a început să se raspândească, tot mai mulţi oameni de rând începând să practice acest joc, ceea ce a dus la înfiinţarea unor secţii de badminton pe lânga asociaţii şi cluburi sportive la Reşita, Cluj-Napoca, Bucureşti, Braşov, Miercurea Ciuc, Timişoara, Târgu-Mureş, Baia Mare, Petroşani.

Între 19-21 noiembrie 1978, la Reşiţa  a aavut loc a doua editie a „Cupei U.T.C.”, unde au participat jucători din toate judeţele ţării.

Anual se alcătuieşte clasamentul celor mai buni jucători, pe baza punctelor acumulate individual, primii opt jucători, atât la feminin cât şi la masculin, se întâlnesc la „Turneul Campionilor”, organizat la Reşiţa, la începutul fiecărui an.

Primul concurs interjudeţean la copii s-a organizat în 1979 la Târgu-Mureş, de către Casa Pionierilor şi Consiliul Judeţean al Organizaţiei Pionierilor, dotat cu „Cupa Mureşul”, la care au participat 80 de pioneri din 7 judeţe ale ţării.

Federaţia Română de Badminton a fost fondată la date de 29 ianuarie 1990 şi s-a reorganizat în conformitate cu Legea Educaţiei Fizice şi Sportului nr. 69/2000 .

La nivel internaţional, sportivii români au participat la Campionatele Balcanice, precum şi la cele  Europene şi Mondiale de Seniori.

La doar 2 ani de la înfintarea Federaţiei de badminton, România a fost prezentă la Jocurile Olimpice de la Barcelona prin sportivul Florin Balaban. România a participat şi la Campionatele Mondiale si Europene de Juniori.

Cele mai bune rezultate ale României la Badminton au fost obţinute la Campionatele Mondiale de Juniori din China – 2000, ocupând locul 19, respectiv  locul 11 la Campionatul European de Juniori din Polonia din anul 2001.

Federaţia Română de Badminton are înscrişi la ora actuală, peste 400 de jucători. 

Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *